A început construcția bazinului de înot de la Moreni

Publicitate

Vești bune pentru morenari! În al doilea municipiu al județului Dâmbovița au fost demarate lucrările la bazinul didactic de înot.

Astfel, după șase luni de la anunțul administrației morenare (20 noiembrie 2018), timp în care s-a semnat contractul de achiziţie publică privind realizarea lucrărilor de proiectare și execuție și s-au parcurs toate etapele legale şi procedurale, în sfârșit, pe 6 mai 2019, au început lucrările de construcţie la bazinul didactic de înot.

Obiectivul este finanţat prin Compania Naţională de Investiţii. Valoarea estimată a proiectului este de 6.265.984 lei (fără TVA).
În cadrul proiectului, municipalității morenare îi revine partea prin care asigură amplasamentul din zona blocurilor ANL şi racordarea la reţelele de utilităţi publice.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!