Comuna Răzvad marchează un nou pas important în dezvoltarea serviciilor sociale. Astăzi a fost inaugurat Centrul de Zi de Asistență, Tratament și Recuperare pentru Persoane Vârstnice din satul Valea Voievozilor, o investiție de peste 7,25 milioane de lei, realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Momentul a coincis cu împlinirea a 10 ani de la depunerea jurământului de primarul comunei, Emanuel Spătaru, „marcând un deceniu dedicat dezvoltării comunității și implementării unor proiecte importante pentru cetățeni”, după cum a precizat edilul.

La eveniment au participat reprezentanți ai administrației județene, în frunte cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a subliniat importanța unei astfel de investiții pentru persoanele vârstnice.
„Este un proiect care răspunde unei nevoi reale a comunității și care va oferi, de acum înainte, seniorilor noștri un spațiu dedicat îngrijirii, recuperării și socializării. Mai mult decât atât, acest centru înseamnă un sprijin concret în viața de zi cu zi: servicii medicale și de recuperare, activități care îi ajută pe beneficiari să rămână activi și implicați, dar și, poate cel mai important, un loc în care sunt înconjurați de atenție, grijă și respect.
Astfel de investiții țin de normalitate. Țin de responsabilitatea pe care o avem față de cei datorită cărora putem vorbi astăzi despre dezvoltare în județul nostru. Voi susține întotdeauna proiectele care aduc servicii de calitate mai aproape de oameni, acolo unde este cea mai mare nevoie de ele”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

La rândul său, primarul comunei Răzvad a evidențiat impactul pe care noul centru îl va avea asupra comunității.
„Această investiție reprezintă un pas important în dezvoltarea serviciilor sociale din comuna Răzvad și are ca obiectiv oferirea unor condiții moderne de asistență, recuperare și socializare pentru persoanele vârstnice, contribuind la creșterea calității vieții acestora”, a precizat și Emanuel Spătaru.















