Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a participat, la Bruxelles, la cea de-a 171-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, unde au fost abordate teme esențiale pentru viitorul comunităților din Europa.
Potrivit șefului administrației județene, dezbaterile au vizat dezvoltarea rurală, fondurile europene destinate regiunilor, digitalizarea, protecția tinerilor în mediul online, educația, precum și pregătirea Uniunii Europene pentru situații de criză.
„Pentru Dâmbovița, aceste direcții au o importanță majoră, deoarece programele europene viitoare vor susține continuarea investițiilor și modernizarea județului nostru.
La fel de important este ca Dâmbovița să fie prezentă acolo unde se stabilesc prioritățile și politicile europene care contribuie la dezvoltarea comunităților locale.
Sunt convins că, prin cooperare și implicare activă la nivel european, putem identifica noi oportunități pentru județul nostru și putem transforma aceste inițiative în rezultate concrete pentru dâmbovițeni”, a precizat Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița.














