Eșecul formării unui nou executiv și reluarea negocierilor de la Palatul Cotroceni amplifică tensiunile de pe scena politică. După ce nici varianta unui guvern condus de Adrian Veștea nu a reușit să obțină susținerea necesară, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) susține că România traversează una dintre cele mai grave crize politice din ultimii ani.
Președintele AUR, George Simion, a declarat, marți, după consultările cu șeful statului, că fără partidul său nu se poate rezolva criza guvernamentală și a salutat faptul că președintele Nicușor Dan „și-a schimbat ritmul” și că este „mult mai rapid, mult mai la subiect”.
„Fără AUR nu se poate. Țara trece prin niște momente complicate. România a fost adusă în această situație de guvernările iresponsabile și de conducătorii slabi pe care i-am avut. AUR a venit în fața lui Nicușor Dan cu o propunere de program de ieșire din criză și cu o propunere de premier AUR, respectând votul românilor. Cred că am fost singurii care am respectat voința românilor, așa cum a rezultat ea din alegerile din 1 decembrie 2024. Suntem al doilea partid al țării. În urma acelor alegeri, PSD a fost cel mai votat partid”, a transmis ieri George Simion, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.
Totodată, senatorul AUR Ciprian Iacob a făcut o „radiografie” a situației actuale și a declarat că partidele care au tot condus în ultimii 36 de ani nu se vor duse de la putere: „Nu aud să se vorbească despre măsuri concrete, despre români, pe dumnealor îi interesează cum să rămână la guvernare sub o formă sau alta.
Observ că partidele care au tot condus în ultimii ani încearcă diferite combinații, parcă îmi aduc aminte de ora de chimie și cum doamna profesor ne lăsa să experimentăm.
Aparent arată că, de fapt, nu mai vor să guverneze împreună, dar vor să guverneze separat cu voturile din partea unei formațiuni sau a celeilalte.
Bolojan spune că îi dă afară pe cei care au vrut să rămână în sală și să voteze un eventual guvern PSD, dar acum le cere celor din PNL să voteze probabil în mare măsură același guvern PSD.
E o fractură de logică, se vede că se aleargă după funcții și putere și după cât de mult putem rămâne în fruntea statului pentru a proteja în continuare sinecurile și numirile din interiorul partidelor politice.
PNL a stat o perioadă și, cum s-ar spune popular, a fost trecută apa de către PSD – ne aduce aminte și la europarlamentare, și la alegerile trecute, cum a stat ca o lipitoare lângă PSD pentru a-și atinge obiectivele, și asta o face de aproape 20 de ani – acum a găsit un alt partid motor pe care să-l folosească, USR-ul, de data asta declarându-se progresiști și partid de dreapta.
Nu, PNL este un partid evident de stânga și de 36 de ani observăm că a fost partidul breloc al PSD”, a declarat senatorul dâmbovițean al Alianței pentru Unirea Românilor.














