Deputatul Daniel Blaga pune tunurile pe PSD! „Cei care au creat haosul cer acum stabilitate. USR nu dă cecuri în alb”

Publicitate

Tensiunile politice ating noi cote, iar deputatul USR Daniel Blaga lansează un atac frontal la adresa PSD, acuzând partidul condus de Sorin Grindeanu că încearcă să rescrie propria responsabilitate pentru criza politică din România.

Într-un mesaj extrem de critic, parlamentarul USR respinge acuzațiile venite din partea social-democraților și le reamintește românilor cine a provocat, în opinia sa, instabilitatea politică. Potrivit deputatului USR, totul a început în momentul în care PSD și-a retras sprijinul politic pentru propriul guvern, și-a retras miniștrii din Executiv și a ales să voteze moțiunea de cenzură alături de AUR.

Liderul USR critică și solicitările actuale ale social-democraților privind o nouă formulă de guvernare, considerând că cererea de „autonomie deplină” și de putere fără condiții reprezintă o amenințare la adresa echilibrului democratic.

„Pretenția inacceptabilă de a NU mai fura! PSD ne acuză de criză. Să ne amintim împreună cine a dărâmat guvernul.

În aprilie, PSD a retras sprijinul politic guvernului din care făcea parte. Apoi și-a dat miniștrii afară. Apoi a votat moțiunea de cenzură umăr la umăr cu AUR și a dărâmat un guvern pro-occidental care funcționa. În plin război, cu o dronă rusească căzută pe un bloc la Galați. Așa a început criza.

Iar acum, partidul care a spart coaliția ne cere «stabilitate». Mai exact: Sorin Grindeanu cere «autonomie deplină», anunță că «PSD joacă exclusiv pe mâna lui», fără condiții. Adică putere totală, fără frână, fără răspundere și votul nostru pe deasupra. Asta nu e stabilitate. E un cec în alb.

USR nu dă cecuri în alb. Nu din cauza funcțiilor, pe care ni le reproșează tocmai partidul cutiilor de pantofi și al portbagajelor pline cu bani. Ci pentru un principiu simplu: nu dai putere absolută, fără control, exact formațiunii care tocmai a arătat că e gata să dărâme un guvern alături de extremiștii pro-ruși.

Stabilitatea nu se obține dând toată puterea celor care au creat instabilitatea. Se obține cu un guvern responsabil, reformator și asumat spre Occident. Atât cerem. Restul e teatru… ieftin”, a declarat parlamentarul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!