Călătoria cu metroul a devenit mai scumpă începând de astăzi, 1 ianuarie 2025. Modificările făcute de Metrorex au afectat toate tipurile de bilete și abonamente.
Astfel, prețul unui bilet pentru o călătorie a crescut de la 3 lei la 5 lei. Un bilet pentru două călătorii a crescut de la 6 lei la 10 lei, iar un abonament pentru 10 călătorii costă 40 de lei față de 25 de lei, așa cum a fost până la sfârșitul anului trecut.
De asemenea, abonamentele pentru 24 de ore și 72 de ore au și ele creșteri semnificative. Cel pentru 24 de ore a ajuns la 12 lei, față de 8 lei, iar cel pentru 72 de ore a ajuns la 35 de lei. Abonamentele lunare și semestriale au crescut și ele, ajungând la 100 de lei și respectiv 500 de lei.














