În sistemul sanitar şi de asistenţă socială se va acorda în continuare sporul pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale! Reprezentanții guvernului au acceptat o parte din solicitările Federației Sanitas

Publicitate

În ședința Consiliului Național Tripartit de astăzi, 28 decembrie 2024, după mai bine de patru ore de discuții, reprezentanții guvernului au acceptat o parte din solicitările Federației Sanitas din România.

Acestea sunt:

  1. În sistemul sanitar și în cel de asistență socială se va acorda în continuare sporul pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică și în zilele de sărbători legale;
  2. Posturile din Sănătate și Asistență socială aprobate prin Memorandum în 2024 vor putea fi ocupate prin concurs în 2025;
  3. În mod special, pentru sectorul Asistență Socială, centrele nou-construite – indiferent de sursa de finanțare (fonduri europene, investiții ale autorităților publice locale etc.) – vor putea să-și ocupe posturile prevăzute în organigramă;
  4. Se va găsi o modalitate de acordare a voucherelor de vacanță pentru anul 2025, în baza unei contribuții financiare egale stat/salariat.
  5. După aprobarea bugetului de stat pentru 2025, se vor relua discuțiile pe noua lege a salarizării bugetarilor.

Potrivit reprezentanților sindicali, luni, 30 decembrie, ar urma să fie aprobată forma finală a textului ordonanței, cu toate modificările discutate.

„Suntem conștienți însă că acesta este doar începutul politicii guvernamentale pentru 2025, care va fi una bazată pe austeritate și pe constrângeri economice.

Ne așteaptă cu siguranță un an 2025 cu acțiuni sindicale consistente, în apărarea drepturilor obținute până în prezent și pentru obținerea unora suplimentare!

Este nevoie de unitate și de acțiune”, au transmis reprezentanții sindicali din sistemul sanitar și de asistență socială.

Astăzi, premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria. Premierul a anunțat, printr-un comunicat că măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!