Florin Cîțu a anunțat demiteri după tragedia din Constanța: Managerul spitalului și președintele ANMCS au fost dați afară

Publicitate

Azi dimineață a avut loc o altă tragedie în țară: Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța s-a luptat cu flăcările izbucnite la secția de Terapie Intensivă. 7 persoane au decedat și multe altele au fost evacuate de urgență pentru a fi transportate către alte unități spitalicești pentru a-și continua tratamentele.

În urma evenimentului, premierul Florin Cîțu a anunțat demiteri: au fost dați afară managerul spitalului și președintele ANNCS:

„Am luat astăzi două decizii. L-am sunat pe domnul primar al Constanței, Vergil Chițac, și i-am cerut să o demită din funcție pe doamna manager al Spitalului de Boli Infecțioase. În același timp, am semnat ordinul prin care l-am demis pe președintele ANMCS, care de când a intrat în funcție nu a mai făcut nicio evaluare. Era în atribuțiile sale să facă evaluări în ceea ce privește acreditările spitalelor din România, mai ales că la acest spital din Constanța avem mai multe nereguli pe care le-am descoperit în acest moment”, a spus Florin Cîțu, potrivit Dcnews.ro.

Deputatul PNL, Violeta Alexandru, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care își exprimă regretul, dar mai ales rușinea pentru cele întâmplate. Violeta Alexandru găsește în totalitate acest Guvern vinovat pentru toate tragediile din spitale, de același tip:

„Dacă aud, din nou, că s-a trimis Corpul de control după care se așterne tăcerea, înnebunesc. Ca să o spun pe românește. Nu se întâmplă nimic serios. Asta cred. Nu dorim să deranjăm sistemul public, în profunzimea problemelor acestuia. Unul se acoperă pe altul. Nimeni nu răspunde, de fapt. Dar Șefi, de spitale, de orice, se bat să fie. Fără pic de abilități manageriale.

După care, atunci când se întâmplă ceva, e de vină oricine altcineva. Noi nu avem simțul răspunderii individuale în România, în sistemul public e jale. Peste toate acestea, să nu uităm deciziile luate din presiunea pilelor/relațiilor. Când se întâmplă o tragedie, pe moment e mare agitație (ai zice că se schimbă ceva, în fond trăim cu speranțe), pe urmă presa se mută la alt subiect și, de fapt, nu se schimbă nimic pe fond. În sistemul public, mereu e de vină altcineva”, a scris, pe Facebook, Violeta Alexandru.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!