Accident înfiorător în Dâmbovița! Trei morți după coliziunea violentă dintre un autocamion și un autoturism

Publicitate

Accident cumplit, sâmbătă de dimineață, în jurul orei 07.00, pe Drumul Național 7, între Slobozia Moară și Bâldana. Trei persoane au decedat după ciocnirea violentă dintre un autocamion și un autoturism. Toate persoanele decedate se aflau în autoturism.

Șoferul autocamionului a fost asistat medical de paramedici și a refuzat transportul la spital.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Gărzii Răcari, Detașamentului Titu și Detașamentului Târgoviște.

“Se intervine în cazul unui accident rutier pe DN 7 între Slobozia Moară și Bâldana. La sosirea echipajelor la locul accidentului au fost identificate patru victime, șoferul autocamionului conștient și trei persoane în autoturism încarcerate, inconștiente.

Pompierii au început imediat acțiunile de descarcerare. Din nefericire, cele trei persoane din autoturism sunt decedate. Șoferul autocamionului a fost asistat medical și refuză transportul la spital.

La locul accidentului au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție de la Garda Răcari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, de la  Detașamentul Titu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, de la Detașamentul Târgoviște o autospecială de descarcerare grea, dar și SAJ Dâmbovița cu două echipaje”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!