17 străzi din Târgoviște vor fi reabilitate și modernizate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”

Publicitate

Veste excelentă pentru târgovișteni! Numai puțin de 17 străzi din municipiul Târgoviște, cu o lungime de peste 12 kilometri, vor fi reabilitate și modernizate în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”. Anunțul a fost făcut în urmă cu două zile chiar de primarul municipiului, Cristian Stan.

În ședința de Consiliu Local din această săptămână, au fost aprobate două investiții extrem de importante pentru urbea târgovișteană. Astfel, bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Bărăției, Ilfovului Porumbeilor și Costache Olăreanu, vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele.

Cererea de finanțare este deja depusă la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar valoarea cumulată a celor două proiecte depășind suma de 40.000.000 lei.

Durata de execuție nu va depăși 12 luni, din momentul predării amplasamentului către constructor.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!