Ministerul Sănătății a prelungit termenul de ridicare de la centrele de vaccinare a tichetelor de masă acordate pentru persoanele cu schema completă de vaccinare de la 60 de zile la 6 luni!
Măsura a fost luată printr-un Ordin al ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, pentru continuarea activității de vaccinare în condiții optime, dar și din cauza apariției unor întârzieri în livrarea tichetelor pentru populație.
În luna septembrie 2021, Ministerul Sănătății a stabilit metodologia de acordare a alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, persoanelor care se vaccinează cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.
Conform acesteia, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă beneficiază de o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă.














