Dâmbovițeanul Ion Popescu, fost director al Băncii Internaționale a Religiilor, a fost condus, astăzi, pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Schitului “Sf. Ioan Botezătorul” din Vulcana Băi. Născut pe 13 decembrie 1932, în comuna Malu cu Flori, acesta a decedat joi, 4 noiembrie.
Doctor în drept, Ion Popescu a fost de-alungul timpului vicepreședinte al Departamentului Cultelor din cadrul Guvernului României, membru al corpului diplomatic român, fiind consul al României la Belgrad și consul al României la Paris.
Pe de altă parte, în 2011, Ion Popescu a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, după ce Banca Internațională a Religiilor a fost unul dintre marile tunuri financiare ale anilor ’90, potrivit aktual24.ro.
După slujba de înmormântare a celui care a fost Ion Popescu, un mesaj de condoleanțe a transmis, pe Facebook, fostul senator Adrian Țuțuianu.
“L-am cunoscut și l-am respectat. Era de origine tot din Malu cu Flori. Mi-a arătat, la rândul său, prețuire și ne-am întâlnit des la evenimentele pe care le organiza.
Astăzi, l-am însoțit pe ultimul drum pământesc pe Ion Popescu, doctor în drept, fost director al Băncii Internaționale a Religiilor, diplomat de carieră, cel care a înființat, la Vulcana-Băi, Centrul Internațional Ecumenic. O personalitate în adevăratul sens al cuvântului. Dumnezeu să-l aibă în pază!”.














