Unul dintre cele mai spectaculoase și sălbatice vârfuri din România a devenit, pentru unii, loc de picnic și grătare, parcare, dar și teren pentru demonstrații cu mașini de teren. Imaginile surprinse recent pe Vârful Leaota au stârnit indignarea salvamontistului și alpinistului Geo Badea, care trage un nou semnal de alarmă asupra fenomenului ce afectează de ani de zile această zonă din Munții Bucegi.
În loc să vorbească despre frumusețea traseelor, despre competițiile de alergare montană sau despre peisajele impresionante ale Leaotei, Geo Badea spune că este din nou nevoit să atragă atenția asupra unui comportament care pune în pericol natura și transformă muntele într-un spațiu lipsit de respect față de mediul înconjurător.
„Inadmisibil!”, este verdictul categoric al salvamontistului, care susține că fenomenul nu este unul izolat și nici recent. Mai grav, spune acesta, este faptul că problema persistă în lipsa unor măsuri eficiente din partea autorităților.

Geo Badea amintește că în trecut exista o barieră în Valea Bădenilor, care limita accesul vehiculelor spre zonele înalte ale masivului. Astăzi, acea barieră nu mai există, iar consecințele se văd tot mai des pe crestele muntelui.
„Cu ani în urmă exista o barieră în Valea Bădenilor, care mai frâna un pic acest obicei urât. Din câte am înțeles, a dispărut de acolo și a ajuns la fier vechi, cu ajutorul băieților deștepți din domeniu”, a transmis acesta.
Salvamontistul avertizează că accesul necontrolat al autoturismelor în golul alpin nu înseamnă doar disconfort pentru turiștii care aleg să urce pe jos, ci produce efecte directe asupra mediului. Vegetația este distrusă, solul devine vulnerabil la eroziune, iar speciile protejate sunt afectate de prezența constantă a vehiculelor.
„Vârful Leaota nu este parcare și nici loc pentru demonstrații de forță cu autoturisme puternice. Golul alpin este unul dintre cele mai fragile ecosisteme montane”, spune Geo Badea.
Pentru cei care aleg să parcurgă zeci de kilometri pe traseele montane, imaginile cu mașini parcate pe vârf și grătare aprinse în inima muntelui reprezintă o lovitură dată spiritului muntelui și valorilor pe care acesta le promovează.
„Muntele trebuie respectat, nu terfelit iresponsabil. Cei care urcăm pe jos până pe vârf o facem tocmai pentru a ne bucura de el, nu pentru a-l transforma într-un drum auto”, transmite salvamontistul.
În fața acestei situații, Geo Badea solicită intervenția urgentă a autorităților și aplicarea legii acolo unde aceasta este încălcată. Totodată, îi îndeamnă pe iubitorii muntelui să nu rămână indiferenți și să semnaleze orice abuz observat în zonele montane.
„Solicit din nou autorităților competente să verifice situația și să aplice legislația acolo unde aceasta a fost încălcată. În același timp, fac apel la toți iubitorii muntelui să semnaleze astfel de situații și să promoveze un comportament responsabil în natură.”
În final, Geo Badea reamintește că Munții Leaota reprezintă un patrimoniu natural de o valoare inestimabilă, care trebuie protejat pentru generațiile viitoare.
„Leaota este una dintre cele mai sălbatice și frumoase zone montane din România. Avem datoria să o lăsăm intactă celor care vor mai veni după noi”, a concluzionat acesta.














