Iarna își intră în drepturi ușor-ușor. În Bucegi, la Vârful Omu, a nins

Publicitate

Chiar dacă ne aflăm în prima parte a lunii noiembrie, ușor-ușor, iarna își intră în drepturi. După câteva zile cu temperaturi de primăvară, iată că în zonele înalte ale României a început să ningă.

Marți de dimineață a început să ningă în Munții Bucegi, mai exact la Vârful Omu. Tot astăzi, zăpadă poate fi văzută și în Munții Apuseni.

Meteorologii au anunțat că se vor înregistra scăderi bruște ale temperaturii în zona de sud-est a țării în aceste zile.Conform informațiilor transmise de aceștia, cerul va fi predominant înnorat în centrul, sudul și estul țării. Norii prezenți în aceste zone vor aduce și precipitații sub formă de ploaie, înregistrate pe arii restrânse. Cantitățile de apă nu vor fi semnificative.

Totodată, în zonele montane este posibil să apară primii fulgi de nea. Conform informațiilor emise de ANM, în zona Carpaților Orientali și cei Meridionali va ninge în timpul zilei, iar pe timpul nopții, precipitațiile vor fi izolate. Vântul va bate cu putere, în zonele joase fiind atinse 45 – 55 de km/h. Rafalele se vor intensifica la altitudini mai mari, depășind 70 – 80 de km/h.

Temperaturile maxime anunțate de meteorologi pentru ziua de marți, 9 noiembrie, vor fi cuprinse între 6 și 13 grade Celsius. Minimele vor înregistra temperaturi scăzute, cuprinse între -3 și 4 grade Celsius.

Sursă foto: Facebook Hello, Busteni

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!