Durere fără margini! Zeci de motocicliști au adus un ultim omagiu adolescentului de 19 ani, decedat duminică seara într-un accident cumplit pe DN 72A

Publicitate

Durere fără margini în satul Gura Bărbulețului, localitatea natală a tânărului motociclist mort, duminică seara, într-un accident înfiorător, pe DN 72 A, la intersecția cu Dragomirești.

Ieri, la locul accidentului și la casa părintească a acestuia s-au adunat zeci de motocicliști, rude, prieteni și cunoscuți pentru a aduce un ultim omagiu lui Alex Georgian, un adolescent de 19 ani mort nevinovat. Peste tot se simțea tristețea și toată lumea vorbea în șoaptă. Singurele zgomote care se auzeau erau cele ale motoarelor.

Începând de duminică noaptea pe rețelele de socializare au curs neîncetat mesaje de condoleanțe emoționante transmise de cei care îl cunoșteau și nu numai pe tânărul motociclist.

“Îngerul nostru, drum lin către ceruri”

“Astăzi din păcate, am fost să aprindem lumânări unui bun prieten, unui bun camarad plecat din păcate la o vârsta de doar 19 ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace”

“Dumnezeu să te odihnească în pace, Alex!”

Ride in paradise angel Alex Alexandru.  Acum o săptămâna nici nu m[ gândeam că o să fie ultima dată când o să ne vedem și că o să pleci așa de repede într-o călătorie așa lungă.

Ne făcusem planul ca la anul la vară o să am și eu permisul și că o să dăm un Ride când vin în țară. Astăzi în loc să îți spunem “La mulți ani” ne rugăm la Dumnezeu să aibă grijă de tine acolo sus și îți spunem “Odihnește-te în pace”! Nu te vom uita niciodată!”

“Dumnezeu să-l odihnească în pace, sincer condoleanțe familiei și multă putere”

“Ai plecat prea repede, îngerule. Toți ne întrebăm de ce tocmai tu, de ce te-a vrut Dumnezeu lângă el așa repede? Ne-ai lăsat cu o durere enormă în suflete. Cei ce au căzut la datorie pe moto sunt veteranii, pentru că ei însuși sunt dovezile clare despre cât de nemilos e fierul dintre picioare indiferent de experiența care ai dobândit-o în ani. Precum soldații au de grija de răniți lor, la fel și noi de ai noștri. Astăzi în loc sa iți spunem “La mulți ani” ne rugăm la Dumnezeu să aibă grijă de tine acolo sus și îți spunem “Odihnește-te în pace”. Nu te vom uita niciodată, om bun”, reprezintă doar câteva dintre mesajele de condoleanțe transmise de prietenii, colegii, apropiații și rudele tânărului motociclist.

Tragedia s-a produs duminică seara pe DN 72 A, după ce adolescentul aflat pe motocicletă a încercat să evite o coliziune cu o mașină care i-a ieșit în față dinspre Dragomirești, neacordându-i prioritate. Motocicleta condusă de tânărul de 19 ani  a întrat în altă mașină , care circula regulamentar dinspre Târgoviște spre Câmpulung Muscel. În urma puternicului impact, motociclistul a murit pe loc.

Șoferul mașinii care nu i-a acordat prioritate tânărului a părăsit locul accidentului. Și acum, acesta este căutat de polițiști.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!