Chindia Târgoviște s-a dezlănțuit total în această după-amiază împotriva lui FC Botoșani, într-un meci ce a contat pentru etapa a 10-a a campionatului.
Pe teren străin, formația antrenată de Viorel Moldovan s-a comportat perfect și a învins echipa din Moldova cu un categoric 3-0, în urma reușitelor semnate de Demeter (33), L. Mihai (45+1 – pen) și Voduț (76).
Cu cinci minute înainte de final, Chindia a rămas cu un om mai puțin pe teren: Benga a călcat un adversar aflat pe gazon și pe fază arbitrul i-a arătat cartonașul roșu. În schimb, în minutele de prelungire ale jocului, Ongenda, de la Botoșani, a fost și el eliminat, pentru “achiziționarea” a două cartonașe galbene.
Jocul cu Botoșani a fost cel mai bun pentru Chindia din acest campionat. Mai mult de atât, succesul cu moldovenii a reprezentat prima victorie a roș-albatrilor în deplasare, dar și a doua din actualul sezon.
Succesul cu Botoșani a urcat Chindia pe locul 12, cu 9 puncte acumulate. Etapa viitoare, la Ploiești, roș-albaștrii întâlnesc, pe teren propriu, pe Astra Giurgiu.
De asemenea, miercuri, de la ora 16.00, în 16-imile Cupei României, tot pe “Ilie Oană” din Ploiești, Chindia va da piept cu AFC Hermannstadt.
FC Botoșani – Chindia Târgoviște 0-3 (0-2)
Marcatori: Dumiter (33), L. Mihai (45+1 – pen), Voduț (76).
FC Botoșani: Pap – Haruț, Chindriș, Kolesovs (46 Patache), Țigănașu – Pierce – M. Roman, Așkovski (46 Florescu), Ongenda, Ofosu (69 Keita) – Moussa. Antrenor: Marius Croitoru.
Chindia: Aioani – Martac, Benga, Pițian, Neciu – Yameogo, L. Mihai (61 Novac), Rață, Burlacu (69 Voduț) – Dumiter, Florea (78 Leca). Antrenor: Viorel Moldovan.
Sursă foto: gsp.ro














