Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, cea mai importantă unitate medicală din județul Dâmbovița, se confruntă cu un deficit uriaș de medici specialiști. Nu mai puțin de 43 de posturi sunt vacante, iar cea mai gravă situație este la Unitatea de Primiri Urgențe, unde lipsesc 10 medici.
Criza de personal pune o presiune uriașă pe medicii rămași în activitate și ridică un semnal de alarmă privind capacitatea spitalului de a răspunde unui număr tot mai mare de pacienți. Lipsa specialiștilor se resimte și în alte secții esențiale.
Radiologia are nevoie de șase medici, la fel și Psihiatria, în timp ce Neurologia funcționează cu un deficit de patru specialiști. De asemenea, sunt vacante posturi în Pediatrie, Medicină Internă, ATI, Cardiologie, ORL, Oncologie, Reumatologie, Nefrologie, Gastroenterologie, Geriatrie și Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.
În prezent, potrivit platformei posturi.gov.ro, sunt scoase la concurs doar trei posturi – două pentru medici pediatri și unul pentru Obstetrică-Ginecologie. Reprezentanții spitalului precizează că procedurile de concurs sunt demarate atunci când există candidați interesați pentru specialitățile respective.

Apel către medici: „Aici mâinile tale contează”
Pentru a atrage specialiști, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a lansat o campanie de recrutare prin intermediul rețelelor de socializare, promovând condițiile de lucru, echipa medicală și dotările moderne ale unității.
„Vocaţia nu e o slujbă, e un răspuns, răspunsul unui suflet care ştie că poate schimba o viaţă. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte această chemare se întâmplă în fiecare clipă, în fiecare gardă, în fiecare decizie luată la limita dintre teamă şi speranţă. Aici nu eşti singur, lângă tine stă o echipă pe care te poţi baza şi tehnologie de ultimă generaţie. Dacă ştii că pentru asta te-ai născut, atunci vino la noi. Aici mâinile tale contează, aici viaţa ta capătă un sens adevărat. Salvează vieţi cu pasiune, cu tehnologie, cu noi!”, este mesajul transmis de conducerea spitalului.
În contextul în care sistemul sanitar se confruntă la nivel național cu lipsa medicilor, situația de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște reflectă dificultățile tot mai mari în ocuparea posturilor de specialitate. Conducerea unității speră ca apelul public și investițiile realizate în infrastructură și aparatură medicală să convingă noi medici să aleagă Târgoviștea pentru a-și construi cariera și pentru a contribui la îngrijirea pacienților din întreg județul.
Lista posturilor vacante arată amploarea deficitului de personal:
-UPU-SMURD – 10 posturi;
-Radiologie – 6 posturi;
-Psihiatrie – 6 posturi;
-Neurologie – 4 posturi;
-Pediatrie – 3 posturi;
-Nefrologie – 2 posturi;
-ORL – 2 posturi;
-Cardiologie – 2 posturi;
-ATI – 2 posturi;
-Medicină Internă – 1 post;
-Gastroenterologie – 1 post;
-Chirurgie stomatologică și maxilo-facială – 1 post;
-Geriatrie – 1 post;
-Reumatologie – 1 post;
-Oncologie – 1 post.














