Doliu în sportul românesc! A murit Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României

Publicitate

Doliu în sportul românesc! Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României a încetat viață, duminică de dimineață, la vârsta de 71 de ani.

Legendarul sportiv suferea de o boală incurabilă, unele surse au transmis că ar fi vorba despre cancer pulmonar, iar de trei luni era internat la Spitalul „Elias”, potrivit gsp.ro. Starea lui s-a agravat tot mai mult în ultima lună.

Pe parcursul întregii sale vieți, dar mai ales după ce s-a retras din sport, Ivan Patzaichin s-a implicat enorm în dezvoltarea și promovarea Deltei Dunării, a satelor și a tradițiilor din acest spațiu românesc.

Cine a fost Ivan Patzaichin

Născut pe 26 noiembrie 1943, la Mila 23, în Delta Dunării, Patzaichin a cucerit patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, la Canoe-1 pe 1.000 m în 1972 (Munchen) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1968 (Ciudad de Mexico), 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles), precum şi trei de argint, la Canoe-2 pe 500 m în 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1972 (Munchen).

De asemenea, are în palmares 22 de medalii la Campionatele Mondiale (9 de aur).

În 1984 s-a retras din activitate şi a devenit antrenor la Clubul Sportiv Dinamo.1986 a fost promovat ca antrenor la lotul naţional, pentru ca din 1995 să fie numit antrenor coordonator al lotului naţional olimpic. A reuşit să câştige peste 100 de medalii ca antrenor al lotului naţional şi olimpic de kaiac-canoe, calitate în care a fost prezent la Olimpiadele din 1992 – Barcelona, 1996 – Atlanta, 2000 – Sydney, 2004 – Atena, 2008 – Beijing. A fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Kaiac-Canoe şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român (ales în 1990).

În septembrie 2009, Ivan Patzaichin a anunţat că a renunţat la funcţia de la lotul naţional de kaiac-canoe.

Juan Antonio Samaranch, preşedintele CIO, i-a conferit Ordinul Olimpic Colanul de Platină, fiind singurul sportiv român deţinător al acestui ordin, iar în anul 2000 a fost distins cu Ordinul naţional ‘Serviciul Credincios’ în grad de ofiţer.

În aprilie 2019, Ivan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. La 26 noiembrie 2019, când a împlinit 70 de ani, a primit din partea Preşedinţiei României Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler.

E legendă… un CampiOM s-a transformat în stea.

Ivan Patzaichin a plecat dintre noi. Povestea sa e povestea succesului, a bunului simț și a caracterului. E povestea unui fiu al Deltei care a dat înapoi înzecit și a inspirat oamenii să trăiască frumos. Dincolo de medaliile strălucitoare, 7 olimpice ( 4 de aur), cele 21 mondiale (8 de aur), a fost un OM dăruit și generos.

Drum lin, Ivan! Veșnic în inimile noastre!

Condoleanțe familiei!

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească!”, este mesajul postat de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!