Noul an va debuta cu scumpiri! Chiar de la miezul nopții pe 1 ianuarie 2025, prețul benzinei și al motorinei se va majora. Motivul este legat de creșterea accizei la carburanți, cu puțin peste 6%.
Astfel, benzina se va scumpi cu 17 bani pe litru, iar motorina cu 16 bani pe litru. Ce înseamnă asta pentru șoferi: pentru un rezervor de 50 l, costurile vor crește cu 8,5 lei pentru mașinile pe benzină și cu 8 lei pentru cele pe motorină.
Pentru a compensa aceste creșteri, transportatorii vor beneficia în continuare de un ajutor de la stat de 20 de bani pe litru.
În 2024 acciza s-a majorat în două etape: 1 ianuarie şi 1 iulie. Cumulat, acciza a crescut cu 72 bani la benzină şi 65 bani la motorină.
Automat, aceste creşteri de la pompă se vor reflecta în alte majorări de preţuri. De exemplu, la produsele alimentare. Tot pe parte de transporturi mai există şi alte scumpiri. Deja s-au majorat biletele de tren. Chiar din această lună, din decembrie, vom plăti mai mult cu 4,6%.
Este foarte posibil ca din ianuarie să se scumpească şi călătoria cu metroul. De asemenea, din primăvara lui 2025 ne aşteaptă alte scumpiri, pentru că atunci dispar plafonările din energie, dar şi cele legate de asigurările RCA.














