Amănunte de la Adunarea creditorilor COS Târgoviște. Beltrame Group nu este singurul ofertant

Publicitate

După ce Adunarea creditorilor COS Târgoviște, întrunită în data de 5 noiembrie, a aprobat vânzarea activelor productive ale unității metalurgice către AFV ACCIAIERIE BELTRAME SpA la prețul de 38,3 milioane euro.

Sindicatul Valahia aduce lămuriri legate  de procedura care ar fi salvatoare pentru COS și arată că, pentru a se finaliza tranzacția, prețul convenit ar trebui să se plătească într-un termen de 60 de zile, adică cel târziu la data de  4 ianuarie 2022,dar subliniază că aceasta nu a fost singura ofertă depusă.

”ANAF, care deține 9,22% din masă credală, a solicitat că suma de 38.300.000 euro să stingă obligațiile fiscale către bugetul de stat, la data plății efective. Precizăm faptul că ANAF are de recuperat de la COS Târgoviște o creanță  în valoare de 45 603 917 lei.

Din procesul verbal al Adunării creditorilor, reiese faptul că pe 4.11.2021, s-a mai depus o ofertă de către Liberty Steel Group și Liberty Galați SĂ, în valoare de 39.880.000 euro, în anumite condiții printre care și închirierea și operarea imediată a activului funcțional, precum și efectuarea unui audit fiscal și de mediu obținut în 30 de zile.

Administratorul special consemnează că se va lua în calcul oferta făcută de Liberty Steel Group numai dacă nu se finalizează tranzacția către BELTRAM.

Creditorul Linde Gaz, care deține o creanță chirografară de 0,8% din masă credală, a votat împotriva vânzării, dacă tranzacția nu va cuprinde și fluidele energetice (unitățile de separarea a aerului și furnizare de oxigen, azot și argon)”, arată Nicolae Dragodănescu, liderul sindical.

Tot domnia sa prezintă și situația judecătorească a Combinatului de Oțeluri Speciale.

În acest moment există o Sentința nedefinitivă (Sentința nr. 204/30.06.2021 ), pronunțată în Dosarul nr. 1906/120/2013, prin care s-a declanșat falimentul COS Târgoviște. Cum sentința nu este definitivă, se  menține în vigoare Planul de reorganizare aprobat în data de 24.10.2019 până la soluționarea contestației în acest dosar.

”În funcție de cum se va soluționa acest dosar, vom avea posibile două situații juridice și anume:

– dacă Sentința nr. 204/30.06.2021 rămâne definitivă, atunci se intră în procedura falimentului și tranzacția că atare nu mai poate fi finalizată în termenii prezentați;

– dacă Sentința nr. 204/30.06.2021 va fi desființată în calea de atac, atunci sunt șanse că tranzacția propusă să se poată definitiva.

Dacă tranzacția va fi finalizată, potrivit Planului de reorganizare încă existent și a Hotărârii comitetului creditorilor din 05.11.2021, administratorul judiciar va încasa 6% din valoarea activelor vândute și anume suma de 2.298.000 euro plus tva la care se adaugă și  un onorariu de succes de 324.000 euro!

Cu ce rămâne nevândut, potrivit Planului de reorganizare, se intenționează a se vinde o parte din active și terenuri precum  înființarea unui parc industrial, gestionat de firma offshore  Alphard Financial Corp, care a preluat prin cesiune creanța deținută de SILNEF și care a devenit astfel creditor majoritar”, a explicat sindicalistul.

Vă reamintim că următorul termen în Dosarul nr. 1906/120/2013 în care se judecă apelul declarat împotriva sentinței de intrare în faliment a COS Târgoviște este 16.11.2021.

Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, este de 8 ani în insolvență și de aproape doi ani în declin, fără producție și cu salariații trimiși în șomaj colectiv.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!