Un accident înfiorător a avut loc, luni la orele amiezii, pe DN 2, în afara localității Dărmănești, județul Suceava. În coliziune au fost implicate două TIR-uri, un microbuz transport marfă și un autoturism.
În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat. După ce a fost extras dintre fiarele contorsionate, acesta a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. La spital a fost dus și șoferul autoutilitarei, vinovat pentru producerea accidentului.
În accident a fost implicat și un șofer din județul Dâmbovița, în vârstă de 36 de ani, care se afla la volanul unui ansamblu de vehicule. În urma coliziunii, autocamionul acestuia a fost proiectat într-un podeț de beton aflat la marginea drumului. Din fericire, șoferul dâmbovițean a scăpat nevătămat.

„Accidentul s-a produs după ce A.G. (58 de ani), din Udești, aflat la volanul unei autoutilitare care circula din direcția Dănila către municipiul Suceava, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, condus de V.A.B. (34 de ani), din Dărmănești. Acesta din urmă intenționa să vireze la stânga, către drumul comunal DC 38.
În urma coliziunii față-spate, autoturismul condus de V.A.B. a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule condus de M.V. (36 de ani), din județul Dâmbovița. Ulterior, acest ansamblu a fost proiectat într-un podeț de beton aflat pe marginea părții carosabile. În dinamica accidentului, autoturismul a fost lovit din nou, de această dată de un alt ansamblu de vehicule, condus de Ș.T. (55 de ani), cetățean turc, care se deplasa din sens opus.
În urma accidentului, autoturismul a suferit avarii majore, iar conducătorul acestuia, V.A.B., a rămas încarcerat, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea sa dintre fiarele contorsionate. Acesta a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde medicii au stabilit diagnosticul de traumatism toraco-abdominal, cu suspiciune de fractură de bazin.
De asemenea, A.G. a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la spital, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-facial ușor și traumatism la nivelul umărului stâng. Ceilalți conducători auto implicați nu au necesitat îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2) și (3) și (4) din Codul Penal”, a precizat ISU Suceava.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială de descarcerare și două autospeciale de stingere, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, pentru acordarea primului ajutor medical victimelor. Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.














