Vești importante la Cornești, județul Dâmbovița! Situația de la stația GPL este sub control. Autoritățile au anunțat miercuri seară că nu se mai înregistrează scurgeri de gaze, după ce rezervorul de GPL a fost golit complet. În urma măsurătorilor efectuate în zona afectată, s-a stabilit că sunt îndeplinite condițiile pentru intervenția tehnică asupra rezervorului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița, verificările efectuate în perimetrul stației au confirmat că nu mai există scurgeri de gaze. Eliminarea pericolului imediat permite echipelor de specialitate să treacă la următoarea etapă a intervenției.
Verificări suplimentare la locuințele din apropiere
Chiar dacă scurgerile au fost oprite, autoritățile continuă măsurătorile în locuințele învecinate, pentru a identifica eventuale acumulări de gaze în spațiile închise și pentru a elimina orice risc pentru populație.
„În urma măsurătorilor efectuate în zona afectată, nu se mai înregistrează scurgeri de gaze, ca urmare a golirii complete a rezervorului de GPL.
Se fac măsurători în locuințele învecinate pentru a identifica eventuale acumulări în spații închise.
În urma măsurătorilor efectuate în zona afectată s-a stabilit că se poate interveni tehnic la rezervorul de GPL”, a transmis ISU Dâmbovița.

















