Clipe de groază, joi dimineață, într-o comună din județul Botoșani! Un autoturism s-a răsturnat pe raza localității Hănești, iar în urma accidentului o persoană a fost rănită. La locul incidentului au intervenit de urgență jandarmii, care au acordat primul ajutor victimei.
Ajunși la fața locului, jandarmii au acționat rapid pentru a-i oferi sprijin persoanei rănite, până la sosirea și preluarea acesteia de către echipajul medical. Ulterior, aceștia au ajutat personalul ambulanței să preia victima în condiții de siguranță, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

„Jandarmii au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier. În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, jandarmii au intervenit în cazul unui accident rutier în care un autoturism s-a răsturnat.
Ajunși la fața locului, jandarmii au acordat primul ajutor persoanei vătămate, iar ulterior au sprijinit personalul medical din cadrul echipajului de ambulanță în preluarea acesteia, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Intervenția promptă și cooperarea dintre forțele de intervenție au contribuit la gestionarea în siguranță a situației”, a precizat Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița.

















