Un tânăr motociclist s-a stins din viață în urma unui accident teribil. O adolescentă de 15 ani a ajuns și ea în stare gravă la spital

Foto: Arhivă
Publicitate

Scene teribile surprinse, vineri de dimineață, pe drumul județean 101F, din satul Ciupelnița, județul Prahova, unde s-a consumat un accident deosebit de grav, între un autoturism și o motocicletă.

În urma impactului devastator, motociclistul, în vârstă de 21 de ani, și-a pierdut viața. După ce i-au fost efectuate numeroase manevre de resuscitare, bărbatul a murit la spital.

În coliziunea teribilă, rănită grav a fost și o adolescentă, de 15 ani, pasageră pe motocicletă. Atât motociclistul, cât și pasagera, au fost găsiți inconștienți de echipajele de intervenție.

La volanul autoturismului implicat în accident se afla o șoferiță, în vârstă de 47 de ani.

Polițiștii prahoveni continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 4 aprilie a.c, au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în localitatea Dumbrava.

Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că o femeie de 47 de ani, care conducea un autoturism, pe Drumul Județean 101F ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 21 de ani.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală atât a conducătorului moto cât și a unei minore de 15 ani.

Aceștia au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Din cauza leziunilor suferite conducătorul moto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest urmând să îi fie recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a transmis IPJ Prahova.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!