Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a început o serie de vizite pe teren pentru monitorizarea investițiilor aflate în derulare în localitățile județului. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, anunță că astfel de întâlniri cu primarii și constructorii vor continua în perioada următoare, pentru a urmări îndeaproape stadiul proiectelor și respectarea termenelor de execuție.
Prima etapă a acestor vizite a inclus șantiere importante din Costeștii din Vale, Odobești și Brezoaele, unde sunt implementate proiecte de infrastructură, educație și dezvoltare comunitară.
La Costeștii din Vale, alături de primarul Valentin Dună, președintele CJ Dâmbovița a verificat lucrările de realizare a podețelor și rigolelor de pe DJ401A, investiție executată de SC Lucrări Drumuri și Poduri SA, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița.

„În Costeștii din Vale, împreună cu primarul comunei, Valentin Dună, am văzut cum se desfășoară lucrările de realizare a podețelor și rigolelor de pe DJ401A, o investiție realizată de SC Lucrări Drumuri și Poduri SA, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița.
Am mers apoi la Școala Gimnazială din Costeștii din Vale, acolo unde se execută lucrări de extindere și modernizare, o investiție necesară pentru ca elevii și cadrele didactice să beneficieze de condiții mai bune pentru desfășurarea actului educațional”, a precizat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
La Odobești, alături de primarul Radu Ilie, a fost verificat stadiul lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă – o investiție prin Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Dâmbovița, ce va contribui la îmbunătățirea nivelului de trai al locuitorilor și la dezvoltarea comunității.

Iar la Brezoaele, împreună cu primarul Ion Florea, președintele CJ Dâmbovița a primit detalii despre lucrările ce se desfășoară în prezent pe mai multe șantiere din comună: modernizarea drumului comunal DC 153 – un proiect derulat prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, realizarea pistelor pentru biciclete, dar și înființarea unei zone rezidențiale pentru tineri.
„Sunt investiții care vor contribui atât la îmbunătățirea infrastructurii locale, cât și la crearea unui trai mai bun pentru familiile tinere care aleg să își construiască viitorul aici, acasă. Voi continua vizitele în teren pentru a urmări îndeaproape implementarea proiectelor, astfel încât acestea să aducă beneficii tuturor dâmbovițenilor”, a mai transmis președintele CJ Dâmbovița.
















