Inconștiență fără limite! Un bărbat din Dâmbovița a fost prins beat la volan de două ori într-un interval de trei ore. A doua oară a condus și cu permisul suspendat

Foto: Arhivă
Publicitate

Un bărbat de 42 de ani, din comuna Văcărești, a demonstrat, sâmbătă seara, o sfidare incredibilă față de lege și față de siguranța participanților la trafic, după ce a fost prins de polițiști de două ori beat la volan, într-un interval de doar trei ore. Mai grav, la a doua depistare, acesta a condus deși avea deja dreptul de a conduce suspendat în urma primului control.

Prima dată, bărbatul a fost oprit de polițiști pe DC 50, pe raza localității de domiciliu. După ce a fost testat cu etilotestul, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În schimb, a doua oară, fără permis, dâmbovițeanul a fost tras pe dreapta de polițiști pe DN 71, în afara localității Văcărești.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

„La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, pe DC 50, în comuna Văcărești, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeași comună.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Ulterior, în jurul orei 00:10, polițiștii l-au depistat din nou pe bărbatul în cauză, conducând același autoturism pe DN 71, în afara localității Văcărești, deși ar fi avut dreptul de a conduce suspendat. Polițiștii l-au testat pe bărbat a doua oară cu aparatul din dotare, rezultând o valoare de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, sancționându-l contravențional”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!