Un tânăr de 23 de ani este cercetat de polițiști pentru furt, după ce a sustras mai multe sticle de alcool dintr-un magazin, din Târgoviște, pe parcursul zilei de sâmbătă, 16 noiembrie.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe parcursul zilei de astăzi va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. Totodată, prejudiciul a fost recuperat.
,,La data de 16 noiembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 23 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Bărbatul este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt, fiind bănuit că, pe parcursul zilei de 16 noiembrie a.c., ar fi sustras dintr-o societate comercială, de pe raza municipiului Târgoviște, trei băuturi alcoolice.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.














