Un incendiu devastator a distrus în totalitate casă dintr-o localitate din județul Bistrița însă o icoană a Maicii Domnului a fost găsită aproape intactă, chiar dacă focul a distrus complet zona din jurul ei. Cei care au descoperit icoana au fost pompierii care au venit să stingă incendiul. Incendiul a avut loc vineri.
ISU Bistrița a precizat că icoana a fost găsită într-o zonă în care focul a distrus totul în jur.
„În urma unui incendiu violent, cu flacără deschisă, ce a izbucnit ieri în localitatea Lechința, pompierii au găsit o icoană a Maicii Domnului, care a rămas aproape intactă, chiar dacă a fost găsită în zona focarelor.
Nu este prima dată când pompierii bistrițeni se găsesc în astfel de situații. E ca și cum, printre flăcări, un semn divin ne-a amintit că speranța unui nou început nu arde niciodată”, au transmis pompierii ISU Bistrița.














