România trece, în această noapte, la ora de iarnă. 64 de trenuri își vor adapta orarul de circulație

Publicitate

România trece la noapte la ora oficială de iarnă. Ceasurile se dau cu o oră înapoi, iar ora 04.00 devine ora 03.00. Astfel, ziua de 31 octombrie 2021 devine cea mai lungă zi a anului, cu 25 de ore.

Ora de iarnă considerată ora standard. În perioada orei de iarnă, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi de două ore, față de trei ore la ora de vară.

Sistemul co ora de vară/ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului.

Schimbarea orei poate afecta organismul, mai ales în cazul categoriilor aflate la extreme: copiii și vârstnicii. Nu este exclus să apară insomnii, oboseală, nervozitate sau dureri de cap, pentru schimbarea orei aduce, de fapt, o modificare a rutinei. De asemenea, unele persoane pot acuza astenie, vertij, irascibilitate sau anxietate.

Totodată, schimbarea orei va afecta și transportul feroviar. CFR SA a anunțat că 64 de trenuri de călători (de stat și private) vor circula, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ora de iarnă. Astfel, trenurile de călători aflate în circulație după ora 04.00, ora oficială de vară, vor opri în stațiile din parcurs – de regulă prima stație cu oprire utilizată de călători, evitându-se opriri în stațiile intermediare – și vor pleca după noua oră a Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulație după ora 04.00 (care devine ora 03.00) și care au de parcurs o distanță scurtă până la stația finală. Vor circula până la destinație. Trenurile de marfă aflate în circulație după ora 04.00 (care devine ora 03.00) își vor continua mersul până la stația finală.

La nivel național, cele 64 de trenuri care aparțin tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, vor staționa 3660 de minute pentru trecerea la ora oficială de iarnă.

Ora de iarnă este valabilă până la sfârșitul lunii martie 2022. Atunci vom trece la ora de vară, iar ceasul se dă cu o oră înainte, ora 03.00 devenind ora 04.00.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!