Cătălin Mahu, un patron de restaurant, și-a expus opinia despre declarațiile date de Florin Cîțu în legătură cu redeschiderea restaurantelor indiferent de rata de incidență, doar dacă toți angajații sunt vaccinați. Acesta se arată foarte indignat de cele spuse de premier, având în vedere că nu-și poate obliga angajații să se vaccineze dacă ei nu își doresc, potrivit Dcnews.ro.
Patronul de restaurant spune că vaccinul este dreptul fiecăruia și nu putem fi obligați de nimeni să îl facem sau nu. Mai mult decât atât, acesta consideră că cele spuse de Primul Ministru nu au logică, pentru că ar însemna să primească doar clienți vaccinați pentru a nu exista riscul de transmitere a infecției.
Cătălin Mahu spune că o idee extrem de bună ar fi ca toată clasa politică să se vaccineze, pentru că acest lucru ar însemna aproape 1 milion de români imunizați și ar ajuta la creșterea încrederii populației față de acest proces:
“Noi avem, acum, o problemă de încredere. Oamenii ăia care nu vor să se vaccineze vor căpăta încredere văzând că cei care îi conduc s-au vaccinat. Eu cred că acest lucru ar putea face mai mult bine decât această teroare. Ne-au închis fără niciun motiv. Îl rog pe premierul Cîțu să ne dea nouă, celor din industria restaurantelor, acele studii, de oriunde din lume, care să arate că restaurantele sunt motorul principal de transmitere a bolii. Le caut de un an de zile şi nu le găsesc”, a spus Cătălin Mahu, potrivit Dcnews.ro.