Ziua de luni, 5 octombrie, a fost una de foc pentru pompierii dâmbovițeni! Echipajele de intervenție au fost solicitate în mai multe localități din județele Dâmbovița și Prahova, să intervină pentru limitarea și stingerea focarelor. Aproape cinci hectare de teren au fost afectate de flăcări, potrivit informațiilor transmise de ISU Dâmbovița.
Astfel, pompierii dâmbovițeni au fost chemași să stingă patru incendii de vegetație uscată, izbucnite în Filipeștii de Pădure, Doicești, Corbii Mari și Gheboieni. Primul incendiu menționat s-a produs în Filipeștii de Pădure, județul Prahova, unde flăcările s-au extins pe aproximativ 15.000 de metri pătrați. Pentru gestionarea situației au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Moreni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Incendiu pe un hectar la Doicești
Un alt incendiu a izbucnit în localitatea Doicești, unde vegetația uscată a ars pe o suprafață de aproximativ un hectar. La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa.
Și în comuna Corbii Mari pompierii au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată. Focul s-a manifestat pe aproximativ un hectar, iar intervenția a fost asigurată de pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Potlogi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Două hectare afectate la Gheboieni
Cea mai mare suprafață afectată dintre incendiile produse în localitățile dâmbovițene a fost înregistrată la Gheboieni. Aici, flăcările au cuprins aproximativ două hectare de vegetație uscată. Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Voinești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Avertismentul lansat de pompieri
Seria de incendii readuce în atenție riscurile asociate folosirii focului deschis în această perioadă, când vegetația uscată se poate aprinde și favoriza propagarea rapidă a flăcărilor.
În cadrul campaniei naționale „Nu aprinde pericolul! Arderea vegetației uscate este interzisă!”, pompierii le reamintesc cetățenilor că arderea vegetației uscate, a miriștilor și a resturilor vegetale este interzisă.
De asemenea, este recomandată evitarea utilizării focului deschis în zonele cu vegetație uscată. În cazul izbucnirii unui incendiu, populația este sfătuită să anunțe imediat autoritățile, apelând numărul unic pentru situații de urgență 112.


















