Două înotătoare de viitor de la CSM Târgoviste, de două ori pe podium la Cupa Toamnei! Au fost medaliate cu argint și bronz în probele de 50 m spate și 50 m crawl

Publicitate

Cei mai mici înotători de la Clubul Sportiv Municipal Târgoviște au făcut valuri la Cupa Toamnei, găzduită de bazinul din Otopeni, la sfârșitul săptamânii trecute!

Patru medalii, clasări între primii opt și numeroși timpi îmbunătățiți pentru puștii pregătiți care se pregătesc  aproape zilnic la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște.

Pregătiți de antrenorii Felix Lixandru și Gheorghe Tzitzeclis, micii înotători târgovișteni au demonstrat curaj, determinare și o evoluție constantă, reușind să transforme fiecare probă într-o experiență importantă pentru dezvoltarea lor sportivă.

 

Patru medalii obţine de două înotătoare de mare viitor

La doar 6 ani, Theodora Miron a urcat de două ori pe podium, cucerind medalia de argint la 50 m spate și medalia de bronz la 50 m crawl.

Performanță similară pentru Ayanna Făcăleț, în vârstă de 7 ani, care a obținut, la rândul său, argintul la 50 m picioare spate și bronzul la 50 m crawl.

Cele două sportive au avut evoluții consistente pe parcursul competiției și au reușit să se claseze în primele opt locuri la fiecare probă la care au participat.

Rezultatele lor sunt cu atât mai importante cu cât vorbim despre sportive aflate la început de drum, pentru care fiecare concurs reprezintă o treaptă către performanță.

Matei Ene, între cei mai buni

Și Matei Ene a avut o evoluție apreciată la Otopeni, reușind să pătrundă în primii opt la fiecare probă la care a luat parte.

Pentru un sportiv atât de tânăr, constanța rezultatelor reprezintă un semnal încurajator și confirmă munca depusă zi de zi la antrenamente.

Progres pentru întreaga echipă

Dincolo de podiumurile  obținute, competiția de la Otopeni a adus și numeroase motive de satisfacție pentru staff-ul tehnic al CSM Târgoviște.

Xenia Stavăr, Melania Ilie, Erich Bălașa, Achim Dinu, Octavian Ioniță, Matei Ioniță, Matei Stavăr, Andrei Coroliu, Dominic Dinu și Eduard Săvoiu și-au îmbunătățit timpii realizați la ultimul concurs sau în timpul antrenamentelor.

Iar pentru cei mai mici înotători, asemenea progrese au o valoare uriașă. Fiecare secundă câștigată, fiecare procedeu mai bine executat și fiecare emoție depășită în concurs reprezintă un pas înainte.

La Otopeni, copiii de la CSM Târgoviște au arătat că performanța nu are vârstă. Are nevoie de muncă, răbdare, disciplină și, mai ales, de pasiunea pentru sport.

 

 

Publicitate