În perioada 18 – 20 septembrie 2021, efectivele de polițiști locali din cadrul Poliției Locale Târgoviște au efectuat mai multe acțiuni și campanii pe raza municipiului Târgoviște, atenția fiind îndreptată asupra acelor aspecte ce privesc menținerea curățeniei pe domeniul public, precum în parcuri, locuri de joacă și zone de agrement, alte zone publice. De asemenea, acțiunile s-au îndreptat și înspre actele de tulburare a ordinii și liniștii publice și prevenirea actelor de distrugere a domeniului public și amenajărilor.
Polițiștii locali au distribuit în diverse locuri publice flyere cu recomandări pentru cetățeni și i-au informat pe aceștia cu privire la obligațiile ce revin tuturor pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță, dar și pentru păstrarea igienei și a curățeniei pe întreg domeniul public al municipiul Târgoviște.
În urma proiectului, efectivele de ordine publică au constatat 60 de fapte comise pe raza de competență pentru care au fost aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, dintre care 7 avertismente scrise și 53 de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 12.400 lei, pentru încălcarea unor norme ce privesc conviețuirea socială – consumul de alcool în locuri neautorizate, aruncarea de deșeuri și resturi alimentare pe domeniul public, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea normelor de igienă în parcuri și locuri de joacă (spre exemplu 8 persoane au fost sancționate pentru consum de semințe și aruncatul cojilor pe jos, dar și pentru fumat în incinta locurilor de joacă pentru copii).
Pe această cale, autoritățile informează cetățenii municipiului că astfel de acțiuni se vor desfășura constant de către efectivele Poliției Locale Târgoviște, în scopul menținerii unui climat de liniște și calm, ordine și siguranță, curățenie și sănătate publică, iar toate cazurile de încălcare a legislației în vigoare vor fi sancționate.
De asemenea, polițiștii țin să menționeze că sunt mereu la dispoziția cetățenilor, aceștia fiind încurajați să apeleze Dispeceratul la telefoanele de contact 0245 921; 0731 327 436; 0785 212 904.