Peste 300.000 de persoane sunt așteptate la Pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași

Foto: Arhivă
Publicitate

Sute de mii de persoane sunt așteptate la Iași, în perioada 8-15 octombrie, la evenimentele organizate cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea săracilor și a Moldovei. Autoritățile au transmis că în cadrul Pelerinajului sunt așteptate peste 300.000 de persoane, iar afluența maximă este este preconizată în zilele de 13 și 14 octombrie.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Române, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va asigura, alături de celelalte structuri partenere, măsurile de ordine şi siguranţă publică pentru pelerinajul la Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care se va desfăşura la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi.

„Cu ocazia acestui eveniment religios, organizatorul estimează prezenţa a aproximativ 300.000 de persoane, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor fiind 13-14 octombrie 2024, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă peste 50.000 de persoane, ceea ce va genera un timp de aşteptare de peste 20 ore”, se arată în comunicat.

În fiecare an, Sfânta Cuvioasa Parascheva este sărbătorită pe 14 octombrie.

Cine a fost Sfânta Parascheva

Sfânta Parascheva, cunoscută și sub numele de Sfânta Parascheva de la Iași, este una dintre cele mai venerate sfinte în ortodoxie. Ea a trăit în secolul al XI-lea și este considerată un exemplu de sfințenie și viață creștină.

Deși viața ei este învăluită în legendă și tradiție, se crede că Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea în orașul Epivat, care se află în prezent în Grecia. Ea a trăit o viață de sfințenie și a fost cunoscută pentru rugăciunea sa, ascultarea evangheliei și ajutorul acordat celor săraci și suferinzi. Sfânta Parascheva a devenit cunoscută pentru minunile atribuite ei în timpul vieții și după moartea sa.

Povestea moaștelor Sfintei Parascheva

După moartea ei, moaștele sale au fost păstrate în diferite locuri, inclusiv în orașul Iași, din România. Acolo, în Iași, ea este sărbătorită în fiecare an în ziua de 14 octombrie.

În 1641, moaştele acesteia au fost dăruite domnului Moldovei, Vasile Lupu, drept recunoştinţă pentru achitarea datoriilor Patriarhiei către turci.

În acelaşi an, moaştele au ajuns la Iaşi, fiind aşezate cu cinste în biserica Sfinţii Trei Ierarhi, aflată în prezent sub patronaj UNESCO, care a fost gândită pentru a deveni chivot al Sfintei Parascheva. Acolo au stat până în decembrie 1888, când au scăpat ca prin minune dintr-un incendiu, fiind transferate mai târziu în noua Catedrală Mitropolitană din Iaşi, unde se află şi în prezent.

Generalizarea cultului Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă în 1955 de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot atunci a fost stabilită şi data de sărbătorire a Sfintei Parascheva – 14 octombrie.

Mii de pelerini se adună la moaștele ei pentru a-i aduce cinstire și a cere ajutor sau vindecare în diverse probleme.

 

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!