Pe cine se bazează în turul II al prezidențialelor Elena Lasconi și Călin Georgescu. Ce condiții pune Diana Șoșoacă candidatului independent

Publicitate

După șocul primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, 24 noiembrie 2024, partidele și formațiunile politice din România încearcă să se poziționeze oficial de partea unuia dintre cei doi candidați care au intrat în turul II: Elena Lasconi (USR) și independentul Călin Georgescu, cel din urmă, până la data alegerilor, un mare necunoscut, iar acum extrem de controversat.

Astfel, în numele PNL, președintele interimar Ilie Bolojan a anunţat luni seară că liberalii vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale candidatura Elenei Lasconi, „fără nicio negociere”, şi vor rămâne la guvernare până după alegerile parlamentare.

De asemenea, președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, a anunțat încă dinainte de alegeri că se retrage din cursa prezidențială și că o susține pe Elena Lasconi.

UDMR va anunța oficial ce decizie va lua după alegerile parlamentare de duminică, iar de la PSD, ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a declarat luni seara: „Vom discuta dacă o susținem pe Elena Lasconi în turul doi. O să discutăm toate lucrurile astea. Este prematur”.

De partea cealaltă, Călin Georgescu se pare că se va putea baza pe AUR, alianță al cărei lider, Gerorge Simion, și-a îndemnat alegătorii să voteze „candidatul suveranist”.

Liderul Partidului SOS, Diana Șoșoacă, scoasă din cursa prezidențială, a pus condiții în schimbul susținerii lui Călin Georgescu în ultimul act al alegerilor: „Doar cu o condiție, domnule Georgescu. Să ne sprijiniți cu toate forțele dumneavoastră din spate să ocupăm Parlamentul României și Diana Șoșoacă să fie prim-ministru”, a spus Diana Șoșoacă.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!