Incidente tot mai multe cu drone militare căzute în România de la începutul războiului din Ucraina. Astăzi, 14 iulie, un nou astfel de dispozitiv a picat pe teritoriul țării noastre, după cel căzut în județul Bistrița Năsăud, la jumătatea lunii martie.
În după-amiaza de astăzi, o dronă americană, model MQ9 Reaper, aflată în misiune de antrenament, s-a prăbușit la 3 km sud de baza aeriană Câmpia Turzii, în județul Cluj. Dispozitivul s-a prăbuşit în timp ce se întorcea către bază, nefiind înregistrate victime, potrivit Observatornews.ro.
Din fericire nu au fost pagube și nici persoane rănite. Drona ar fi picat într-un lan de porumb din ferma unui olandez. Aceasta era una de supraveghere, fără armament. Acest model de dronă costă 14,5 milioane de dolari.
Potrivit ministrului Apărării Naționale, drona era manevrată de americani. “Reaperul este una dintre cele mai performante drone și se folosește într-adevăr pentru misiuni de supraveghere. Era o misiune de antrenament. Nu au fost pagube umane. A căzut pe câmp într-o zonă nelocuită. Americanii sunt cei care fac prima analiză în acest moment. Suntem și noi în corespondență cu ei, îi sprijinim dacă avem cum ce. A existat și o poveste. Ne antrenăm împreună și noi, și americanii cu aceste drone.
Nu ne dăm seama ce cauză a fost, de foarte multe ori însă vorbim de o combinație între o cauza tehnică și o cauza umană.
Există drone care în antrenamente se defectează sau mai cad, nu este un lucru excepțional. Noi suntem într-o faza în care și firme private din România au început să fabrice drone. Dronele noastre nu cad pentru că nu avem foarte multe, avem drone mai simple pe supraveghere, dar nu avem încă astfel de drone în dotarea armatei. Sper să avem în anii următori, suntem în procese de achiziție”, a transmis Vasile Dâncu, ministrul Apărării Naționale, potrivit Observatornews.ro.
Sursă foto: cursdeguvernare.ro














