Deputatul USR Daniel Blaga anunță că nu intră în vacanță. Începe perioada de discuții și întâlniri în teritoriu și audiențe la biroul parlamentar

Publicitate

Sesiunea parlamentară s-a încheiat, însă parlamentarii continuă activitatea la birourile parlamentare din teritorii.

Deputatul USR Daniel Blaga va avea o perioadă de discuții și întâlniri pe teren și îi așteaptă pe dâmbovițeni la audiențe, pentru că acum este perioada în care se pun bazele viitoarelor inițiative parlamentare.

„Știu că mulți au impresia că parlamentarii intră acum în vacanță. Realitatea e un pic diferită.

A fost ultima zi a sesiunii parlamentare, dar asta nu înseamnă că ne oprim din muncă.
În perioada următoare voi fi mult mai prezent în Dâmbovița, la biroul parlamentar, în audiențe cu cetățenii, cu întâlniri pe teren, cu oamenii din administrație, cu antreprenori și organizații. Iar tot acum pregătim proiecte de lege, solicitări de informații și interpelări către Guvern.

Practic multe dintre inițiativele pe care le vedeți apoi în Parlament pornesc din discuțiile pe care le avem aici.

Probabil veți auzi în perioada următoare despre o sesiune extraordinară a Parlamentului. Asta înseamnă că, dacă apar probleme urgente sau trebuie luate decizii importante, Parlamentul poate fi convocat oricând.

Aproape în fiecare vară avem cel puțin o sesiune extraordinară, iar anul acesta este foarte posibil să avem una în contextul formării unui nou guvern și al proiectelor ce trebuie adoptate.

Așa că parlamentarii nu dispar două luni, se schimbă doar locul în care ne desfășurăm activitatea.

Dacă aveți o problemă pe care o considerați că o pot rezolva sau o idee despre care doriți să discutăm, acum este o perioadă foarte bună să ne vedem”, a transmis deputatul USR, Daniel Blaga.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!