Accident înfiorător consumat, duminică de dimineață, pe un bulevard din Constanța! O bătrână, de 77 de ani, și-a pierdut viața după ce a fost călcată de un autobuz. Femeia a fost prinsă sub roțile autovehiculului care se deplasa pe Bulevardul Ferdinand. Se pare că, aceasta ar fi traversat strada printr-un loc nepermis.
În urma impactului, victima a suferit răni grave și a decedat pe loc. Din nefericire, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a salva bătrâna. Aceștia au fost nevoiți să decolare decesul femeii.
La volanul autobuzul implicat în accident se afla un bărbat, în vârstă de 63 de ani. După ce i s-au făcut testele, şoferul autobuzului a ieşit pozitiv la drugtest.
,,În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Constanța.