Nuntă transformată în coșmar pe Valea Dâmboviței! Administratorul restaurantului: „Au fost câteva probleme care s-au rezolvat. Îmi cer scuze față de cei pe care i-am făcut să sufere”

Publicitate

O nuntă și un majorat, găzduite de restaurantul de pe Valea Dâmboviței s-au transformat într-un adevărat coșmar pentru zeci de invitați, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Printre persoanele care s-au simțit rău au fost  chiar mirii și copilul lor, notează observatornews.ro. 

În total, peste 30 de persoane au acuzat stări de greață, vărsături și dureri abdominale, la scurt timp după ce au participat la evenimentele organizate în local. Multe dintre victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Câmpulung Muscel, iar altele au ajuns la spital cu mașinile personale, speriate de simptomele apărute brusc.

Situația a devenit atât de gravă încât autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au fost mobilizate de urgență 11 echipaje SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și 17 ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.

Medicii au evaluat și monitorizat toate persoanele afectate, iar din fericire simptomele nu s-au agravat pe parcursul nopții. Toți pacienții au primit ulterior permisiunea de a pleca acasă.

Administratorul restaurantului a recunoscut că au existat probleme în acea noapte și și-a cerut scuze public față de cei afectați.

„Au fost câteva probleme care s-au rezolvat, dar care m-au făcut de rușine. Până la spital le-a trecut. Dar pe mine m-a terminat de imagine. Nu pot să fac altceva acum decât să-mi cer scuze față de cei pe care i-am făcut să sufere”, a declarat patronul localului pentru observatornews.ro. 

Inspectorii sanitari au suspendat activitatea restaurantului și au aplicat amenzi de peste 50.000 de lei. Autoritățile au declanșat o anchetă amplă pentru a stabili exact ce a provocat stările de rău ale invitaților, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!