Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, a votat în orașul natal Făgăraș, fiind așteptat de mai mulți susținători care i-au urat succes. Acesta a votat la școala la care a învățat și a fost însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru.
După vot, Dan a explicat motivul şi a spus că a votat „cu gândul la mulţi oameni care sunt tăcuţi, cinstiţi, muncitori şi care nu s-au simţit mult timp reprezentaţi”.
„Am votat cu gândul la mulți oameni care sunt tăcuți, cinstiți, muncitori și care nu s-au simțit mulți timp reprezentați.
Acum două săptămâni, românii au votat schimbare. Întrebarea este care schimbare. Am votat pentru o schimbare care să aducă prosperitate și nu una una care să aducă aventură și descurajarea investițiilor în România.
Am votat pentru o direcție europeană și pentru o colaborare bună cu partenerii noștri europeni, și nu pentru izolarea României. Am votat pentru o societate în care să reușim să avem dialog și nu una în care să fim dezbinați.
Am votat cu speranță pentru că România are oameni și aici, și în Diaspora, și în Republica Moldova, care să construiască România pe care ne-o dorim.
Am ales să votez aici, la Făgăraș, ca să transmitem oamenilor că e important să știm de unde am plecat și pentru că nu trebuie să existe două Românii – una a marilor orașe, și una a zonelor rurale și a orașelor mici. Trebuie să distribuim prosperitatea peste tot în România”, a transmis Nicușor Dan, după ce a ieșit de la urne.














