Astăzi, în cadrul Congresului Extraordinar care a avut loc la București, Ilie Bolojan a fost ales în funcția de președinte al Partidului Național Liberal.
„Candidez cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini”, alături de o echipă care crede în nevoia de reformă, de profesionalism și de responsabilitate în politică.
PNL are nevoie de modernizare, dar și de păstrarea valorilor care i-au definit identitatea de-a lungul timpului. Cred într-un partid mai deschis, mai credibil și mai conectat la așteptările românilor.
Alături de colegii din Biroul Național, ne asumăm responsabilitatea de a reconstrui încrederea, de a întări partidul și de a oferi o direcție clară pentru viitor.
Obiectivul nostru este un PNL unit, puternic și respectat, capabil să răspundă cu seriozitate provocărilor acestei perioade.
Vom face tot ce ține de noi să nu ne batem joc de încrederea oamenilor”, a transmis liderul liberal înainte de congres.
După congres, deși se zvonea că PNL ar fi decis să susțină un eventual guvern Veștea, Ilie Bolojan a declarat că PNL propune partidelor și președintelui Nicușor Dan un pact național pentru susținerea, pe o perioadă de șase luni, a unei formule de guvern minoritar, precizând însă clar că parlamentarii liberali nu vor susține Guvernul propus de Adrian Veștea.
„Considerăm că în urma deciziei Congresului PNL de a nu susține un guvern în care nu se regăsește PNL, acest guvern care încearcă să treacă nu are o majoritate transparentă și asumată așa cum rezultă din aritmetica parlamentară. În această situație, PNL nu va susține o astfel de soluție, iar recomandarea către grupurile noastre parlamentare este să părăsească sala în timpul votului”, a declarat Bolojan, după ședința Biroului Permanent Național al PNL.
Liderul liberal a oferit soluții de deblocare a crizei guvernamentale: „Am aprobat și vom propune atât partenerilor noștri cu care am discutat și există un acord de principiu pe această temă, dar și președintelui României, soluțiile pe care noi le vedem pentru a debloca în mod transparent situația guvernamentală. Asta înseamnă că, nemaiputând funcționa pe o majoritate parlamentară transparentă, pentru că ne-am pierdut încrederea în Partidul Social Democrat, formula pe care o vedem fezabilă, în condițiile în care PSD nu și-a asumat răspunderea formării guvernului, este o formulă de guvern minoritar.
Pentru a putea funcționa acest tip de guvern este nevoie de un acord politic de tip național, în care în următoarele șase luni partidele semnatare să se angajeze că, indiferent cine va fi în guvernare, va asuma câteva condiții de bază care țin cont de prioritățile noastre în momentul de față și de situația economică și bugetară.
Unul dintre angajamentele din PNRR presupune păstrarea deficitelor, presupune limitarea și plafonarea cheltuielilor de personal în sectorul public ca pondere din PIB, prin urmare, orice fel de depășire a acestor angajamente înseamnă corecție din PNRR de peste 1 miliard de euro.
Deci, indiferent ce guvern ar fi, un comportament rațional ar fi să se păstreze în cadre de deficit. De asemenea, este programul care a fost aprobat în perioada din primăvară privind susținerea programelor de investiții în România și, așa cum știți, am aprobat în ultima ședință de guvern primul dintre aceste programe. Aceste programe care au finanțarea prevăzută în acest an și programată pentru anii următori ar trebui aprobate de către orice fel de guvern”, a precizat Ilie Bolojan.
El a subliniat că, în condițiile în care partidele ar semna un astfel de pact național, sunt două ipoteze de lucru: un guvern minoritar PSD cu partidele care vor dori, în mod transparent, să facă parte din acest guvern, sau un guvern format din actuale partide: PNL, USR, UDMR.
„În condițiile în care președintele României ar opta pentru a încredința un guvern de centru-stânga, atunci cei din centru dreapta s-ar angaja să voteze la învestire și să nu depună moțiune de cenzură până la sfârșitul acestui an sau să susțină o moțiune de cenzură, pentru a asigura o minimă coerență, dacă guvernul respectă termenii pactului convenit.
Dacă președintele ar opta pentru o altă formulă, de centru-dreapta, atunci PSD ar trebui să acorde acest vot de învestire. Aceste soluții înseamnă că ar exista un guvern cu asumare transparentă, cu o susținere explicită a unor grupuri parlamentare, care ar evita tensiunile politice pe care le avem în momentul de față, pentru că, cu siguranță, un guvern care este format în actualele condiții nu poate fi un guvern care să aibă un viitor în România în perioada următoare. Vom comunica această poziție inclusiv domnului președinte și în zilele următoare, în funcție de evoluția situației, de deciziile pe care Parlamentul le va lua în zilele următoare, vom comunica pe această temă”, a afirmat Ilie Bolojan.














