O mașină s-a rupt în bucăți după ce a fost implicată într-un accident înfiorător duminică de dimineață! Un tânăr de 34 de ani a scăpat miraculos cu viață, dar a fost rănit grav după ce s-a izbit cu autoturismul de un cap de pod. Accidentul s-a consumat pe DN6, în comuna Plosca, județul Teleorman.
În urma impactului, șoferul a rămas încarcerat în caroseria deformată a autovehiculului. Pompierii au intervenit de urgență pentru extragerea victimei, aceasta fiind conștientă și cooperantă în momentul intervenției.
„Un bărbat, de aproximativ 34 de ani, încarcerat, conștient și cooperant, a fost scos din caroseria deformată de către pompieri și predat echipajului medical SAJ. Acesta, deoarece prezenta multiple traumatisme la nivel cranian și la membre, după ce a primit primul ajutor calificat, a fost transportat la UPU Alexandria.
Ulterior, pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (P.S.I.) și pentru îndepărtarea resturilor de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță”, a precizat ISU Teleorman.
După mai multe verificări efectuate de polițiști, aceștia au descoperit că șoferul avea permisul de conducere suspendat.
„La data de 18 mai a.c., în jurul orei 05:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel la 112, despre producerea unui accident de circulație, în comuna Plosca, soldat cu victime omenești.
Cercetările preliminare au conturat ipoteza că, în timp ce un bărbat, de 34 de ani, conducea un autoturism, pe D.N. 6, din direcția Roșiori de Vede către Alexandria, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
Conducătorul auto a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, fiindu-i recoltate și mostre biologice de sânge, conform legii.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul rutier”, a precizat IPJ Teleorman.














