Fenomenul de globalizare accentuat și tendințele pieței mondiale ne-au învățat un singur lucru – ai „brand”, exiști; nu ai, există alții pentru tine.
Cu toate că am îmbrățișat rapid, după revoluție, capitalismul și am sărit fără comentarii în pat cu el (pentru că ne plac ideile altora), totuși nu am reușit să înțelegem ce trebuie să facem mai departe…probabil am crezut că vine totul de la sine, într-un pachet „all inclusive” ieftin/gratuit cum ne place nouă. Din păcate, au trecut aproape 2 decenii de așteptat „oferta specială” cu speranța că poate o să vină, timp în care vecinii și prietenii noștri din vechiul bloc sovietic nu s-au mulțumit cu așteptatul și au trecut la fapte.
Polonezii, cehii, ungurii și chiar bulgarii au înțeles că nu pot aștepta ca schimbarea să vină la ei și, ca atare, au început să se adapteze la noile cerințe – au creat sau reîmprospătat mărci autohtone, au urmărit tendințele de cerere și ofertă, au renunțat la orgoliul separatist și la mentalitatea de enclavă. Astfel, ei au reușit să-și deschidă piața la nivel european și chiar mondial…spre diferență de noi care avem mai multe produse importate din țările vecine pe rafturi decât produse autohtone; importăm mai mult decât exportăm.
Consumăm orice și nu producem mai nimic
Situația a luat o întorsătură atât de dramatică – în cazul nostru – încât am ajuns să importăm aproape orice, chiar și banala hârtie igienică sau murături. Așa ne-am transformat, treptat, din grânarul Europei în cel mai mare consumator și importator de grâne/produse din grâne.
Polonezii, pe de altă parte, au ajuns astăzi să concureze cu state puternice în ceea ce privește exportul de fructe și, mai nou, de produse IT. Le merge atât de bine încât au renunțat la exportul de mână de lucru ieftină, economia lor a devenit stabilă și predictibilă, investitorii străini sunt atrași cu ușurință și oamenii nu mai sunt motivați să părăsească țara și familia pentru iluzia unui trai mai bun.
Bulgarii au ajuns emblema murăturilor la nivel mondial iar americanul știe să caute în rafturile supermarket-urilor castraveciorii bulgărești, dar nu știe că Transilvania e pământ românesc sau că Budapesta nu e capitala țării noastre.
Concluzia e…că nu ne plac concluziile
Din toate cele enunțate mai sus, se deduce concluzia că în ciuda faptului că ne place să vorbim mult (cu precădere politicienii, dar fac și ei parte din popor), nu reușim să facem aproape nimic…sau, cel puțin, nimic bun pentru noi.
Am încercat să transformăm o frunză controversată într-un „brand” de țară și ne-am făcut de cacao, pentru că adevărul turismului românesc este unul scump și de calitate îndoielnică; am încercat să ne lăudăm cu Dacia, dar adevărul e că în spatele siglei se ascunde Renault și se produce mai mult în Maroc decât pe plaiurile mioritice; tot încercăm de vreo 20 de ani și nici măcar astăzi nu avem o companie/multinațională cu capital românesc care să ne reprezinte pe piața globală…nici măcar la hârtie igienică, pentru că tot ne place să tăiem pădurea mai des ca buruiana din curte.
Cred că ar trebui să renunțăm la ideea de a găsi frunza perfectă pentru brand-ul de țară, iar în schimb să ne concentrăm pe ceea ce avem și ne definește: una bucată țeapă învelită în hârtie de Brăila, cu brand-ul „Made in Romania, by Vlad Țepeș”.
Vlad Miriţă
Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!
