Hoţi depistaţi întâmplător de poliţiştii din Moreni

Publicitate

În timp ce alţii se aflau îşi petreceau duminica liniştiţi, luând o bine meritată pauză de la muncă, trei bărbaţi şi-au făcut de lucru, sperând să facă un ban grămadă, vorba aia. Aceştia au furat mai multe ţevi, pe care urma, cel mai probabil, să le vândă. Ghinionul lor a fost însă că au dat peste poliţie în trafic, care, întâmplător, au descoperit infracţiunea.

Astfel, polițiștii de la Formațiunea Rutieră Moreni au depistat în trafic un bărbat care transporta mai multe țevi pentru care nu deținea documente justificative de proveniență. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bunurile au fost sustrase de la o stație de apă din zonă. În interiorul autoutilitarei au fost identificați și alți doi bărbați. Țevile au fost indisponibilizate și predate părții vătămate. În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!