Fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, a vorbit despre importanța certificatului verde, spunând că persoanele vaccinate pot face forme ușoare de boală, iar între cei imunizați virusul se transmite mai greu. Într-un restaurant, de exemplu, unde este mai greu să se respecte anumite reguli de distanțare fizică, persoanele imunizate sunt în siguranță, iar dacă se întâmplă se se infecteze, riscul mortalității este de 20-30 de ori mai mic, spune aceasta, potrivit Dcnews.ro.
“Certificatul verde se aplică pentru vaccinare, testare sau trecere prin boală. Să luăm un exemplu foarte simplu: în restaurante, dacă nu se respectă măsurile de distanţare, mai ales dacă aerisirea nu este tocmai corespunzătoare, riscul de transmitere este destul de mare, pentru că în restaurante nu putem purta masca. Dacă în restaurant, la un moment dat, se află doar vaccinaţi şi unul dintre ei este purtător de virus şi poate să-l transmită celorlalţi, atunci acea persoană îl va transmite unui alt vaccinat.
OMS are numeroase luări de poziţie în care spune că transmiterea pentru persoanele vaccinate este mult mai redusă decât pentru persoanele nevaccinate – iar aceasta este o realitate – iar în al doilea rând ştim foarte bine că riscul de spitalizare, de deces şi de forme grave pentru o persoană vaccinată este extrem de redus”, a explicat Ioana Mihăilă, potrivit sursei citate.
De asemenea, Ioana Mihăilă a declarat că președintele Klaus Iohannis nu a fost de acord în cadrul discuțiilor purtate cu introducerea certificatului verde. Președintele ar fi amânat luarea anumitor decizii tocmai pentru că nu i se păreau concludente:
“Atunci propunerea din coaliţie a fost pentru stimularea vaccinării pe de o parte, aceste măsuri restrictive prin introducerea certificatului verde pentru anumite activităţi neesenţiale – propunerea era de a începe cu accesul la mall-uri în weekend, un domeniu restrâns de aplicare, iar în ceea ce priveşte măsurile de stimulare era vorba de bonurile de masă şi de loterie. Au fost acceptate încă de atunci cele două propuneri de stimulare – bonurile de masă şi loteria – dar nu a fost acceptat în acel moment certificatul verde. Domnul preşedinte a spus că nu acceptă certificatul verde”, a spus Ioana Mihăilă, potrivit Dcnews.ro.














