Florin Gardoș a transmis un mesaj puternic după ce Chindia Târgoviște a obținut prima victorie din play-off, într-un moment extrem de dificil pentru formația dâmbovițeană. Sâmbătă, pe teren propriu, Chindia a învins cu 1-0 pe Corvinul Hunedoara, liderul competiției, în penultima etapă a campionatului.
Succesul venit după o serie neagră de nouă înfrângeri consecutive a adus o adevărată descătușare în tabăra târgovișteană. Unicul gol al partidei a fost reușit de atacantul grec Konstantinos Doumtsios, care a adus trei puncte uriașe pentru moralul echipei.
,,Chindia a trecut de liderul play-off-ului, Corvinul Hunedoara, după un meci în care s-a luptat, s-a suferit şi, în final, s-a câştigat. Am învins împreună: jucători, staff, suporteri şi oficiali.
N-a fost o perioadă simplă pentru nimeni, s-au acumulat frustrări, au fost critici îndreptățite, dar şi comentarii care n-au ținut cont de tot ceea ce a trăit echipa.
Învățăm din tot ce am trăit în această perioadă și mergem mai departe cu mai multă încredere după rezultatul cu Corvinul”, a precizat managerul general al Chindiei Târgoviște.
Fostul internațional Florin Gardoș a devenit manager general al clubului târgoviștean la începutul acestui an.














