Doi sportivi dâmbovițeni vor reprezenta România la Campionatul Mondial de lupte pe plajă. Cei doi luptători, antrenați de Cornel Cornea, care au fost selecționați în lotul reprezentativ de cadeți al țării sunt Florin Maghiran (CS Târgoviște) și Alin Coteț (CSȘ Târgoviște). Primul va concura la categoria 80 de kilograme, iar al doilea la 70 de kilograme.
Cei doi sportivi dâmbovițeni speră să atingă cele mai bune rezultate la marea competiție. Campionatul Mondial de lupte pe plajă va fi găzduit de Constanța, în perioada 23-26 septembrie.
La ultima ediție a Campionatului Național de lupte pe plajă ambii sportivi au urcat pe podiumul de premiere. Alin Coteț a obținut argintul, iar Florin Maghiran bronzul.














