Florin Maghiran, unul dintre cei mai în formă luptători ai Clubului Sportiv Târgoviște, a terminat pe podium ediția din acest an a Campionatului Național de lupte pe plajă pentru cadeți, juniori și seniori, desfășurată la Costinești, în perioada 29 august -1 septembrie.
În urma unei evoluții mai mult decât bune, luptătorul de la CS Târgoviște a terminat pe podium concursul de cadeți, dedicat categoriei 80 de kilograme. La capătul unor prestații pe măsură, Florin Maghiran, sportiv antrenat de Cornel Cornea, a încheiat competiția pe locul 3 și implicit a intrat în posesia medaliei de bronz.
Clasarea pe podium la Campionatul Național de lupte pe plajă a reprezentat un alt rezultat important obținut de sportivul dâmbovițean în carieră.
Totodată, Alin Coteț, de la CSȘ Târgoviște a reușit să cucerească medalia de argint la concursul de la Costinești. Sportivul antrenat de Cornel Cornea a terminat pe treapta a doua a podiumului, tot la cadeți, dar în limitele categoriei 70 de kilograme.














