Un accident violent s-a produs, joi seara, pe drumul comunal 49, pe raza comunei Comișani, după ciocnirea dintre un ATV și un autoturism. În urma impactului, conducătorul ATV-ului a fost rănit. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
,,Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 32 de ani, din comuna Văcărești, în timp ce ar fi condus un ATV ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 66 de ani, din comuna Ulmi.
În urma producerii coliziunii, bărbatul de 32 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat că ATV-ul nu ar fi fost înregistrat în circulație, iar conducătorul acestuia nu ar fi posedat permis de conducere.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.