Palatele copiilor și cluburile sportive școlare vor trece de la Ministerul Educației la primării, iar profesorii de la aceste instituții își pierd statutul de cadru didactic, potrivit proiectului de lege a Învățământului: Aceștia vor putea rămâne în cadrul instituțiilor nou formate ca funcționari – cadru didactic.
”O veste tristă pentru copiii și tinerii talentați din întreaga țară! Palatele și Cluburile Copiilor ar putea deveni în curând doar o amintire. Noua lege a educației, aflată în stadiul de proiect în dezbatere publică, propune tranziția palatelor și cluburilor în administrarea consiliilor locale și pierderea statutului de cadru didactic pentru cei care au fost dascăli, mentori și inițiatori în tainele artelor, sportului, culturii pentru sute de mii de copii din întreaga țară, vreme de decenii. Eliminarea acestor instituții de sub tutela Ministerului Educației, în contextul absenței unei metodologii clare de tranziție a competențelor administrative și scocio-profesionale, se pare că va conduce treptat la dispariția unui sector întreg de învățământ – cel extrașcolar; în fapt, cel mai iubit de copii, pentru valorile libertății de exprimare și manifestare culturală, dincolo de barierele obligativității”, explică î
Există și o petiție online cu titlul: ”STOP DESCENTRALIZĂRII ÎN EDUCAȚIE! PALATELE, CLUBURILE COPIILOR ȘI CLUBURILE SPORTIV ȘCOLARE TREBUIE SĂ APARȚINĂ MINISTERULUI EDUCAȚIEI! SUSȚINE ȘI TU!” pe care o puteți accesa la următorul link:
Petiția este un semnal la măsurile propuse pentru aceste instituții în noul proiect de lege a învățământului preuniversitar, aflat în dezbatere publică de câteva zile.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, astăzi, că proiectul legii învăţământului preuniversitar trebuie să pună în aplicare politicile naţionale privind descentralizarea, dar acest lucru nu va conduce la desfiinţarea palatelor copiilor, a cluburilor copiilor şi a cluburilor sportive şcolare.
Începând cu anul 2025, Ministerul Educaţiei va putea, prin consultare publică, să iniţieze legislaţia specifică, astfel încât Palatul Naţional al Copiilor, palatele copiilor, cluburile copiilor şi cluburile sportive să se organizeze şi să funcţioneze ca instituţii publice în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv a consiliilor locale, cu personalitate juridică, pentru desfăşurarea activităţilor extraşcolare sau a unui program sportiv suplimentar – a arătat astăzi ministrul.
Referitor la personalul de specialitate, acesta a arătat că profesorii din palatele şi cluburile elevilor, profesorii-antrenori în cluburile sportive şcolare şi antrenorii din cluburile sportive şcolare, din palatele şi din cluburile copiilor îşi păstrează funcţiile de cadre didactice de predare, iar pentru aceştia se aplică prevederile incidente celorlalte categorii de cadre didactice cu privire la constituirea normei didactice.
În ceea ce privește personalul didactic de predare titular din cluburile sportive școlare, palatele și cluburile copiilor, care se transferă în instituţiile cu program sportiv suplimentar, respectiv pentru activităţi extraşcolare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, îşi păstrează dreptul, pentru o perioadă de 10 ani de la momentul transferului, să participe la etape de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în vederea ocupării de posturi didactice/catedre vacante în unităţi de învăţământ preuniversitar, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu.
Terenurile și clădirile acestor instituții destinate copiilor vor fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al primăriilor în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, prin hotărâre a Guvernului, sub condiţia păstrării destinaţiei iniţiale pentru o perioadă de minimum 10 ani de la momentul transferului şi schimbării regimului juridic al domeniului public.
În ceea ce privește finanțarea, oficialul de la Educație spune că ”palatele şi cluburile copiilor funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor care oferă activitate extraşcolară aprobat prin OMECTS nr. 5.567/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea cheltuielilor privind palatele şi cluburile copiilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei. Palatele, şi cluburile copiilor pot să fie finanţate şi de autorităţile administraţiei publice locale”.
Palatele și cluburile copiilor, existente la nivel național, au prins viață încă din anii 1950 și au devenit parte integrantă a învățământului românesc. Ele s-au dezvoltat pe linia activităților extrașcolare gratuite, de timp liber, atât de solicitate de toți copiii.
Fiind o alternativă educațională cu rol covârșitor în dezvoltarea complexă a personalității, activitățile și proiectele organizate în cadrul nonformal se bucură și astăzi de un impact incontestabil în peisajul comunității școlare.














